joi, 24 noiembrie 2011

Ingerii in diferite traditii ale lumii

Ingerii sunt permanent alaturi de noi intotdeauna si in orice situatie si nu doar alaturi de fiintele botezate, ci de toti oamenii, indiferent carei religii ii apartin. Rolul lor de intermediari intre cer si pamant, de mesageri ai lui Dumnezeu si de protectori ai oamenilor este mentionat in nenumarate traditii.
Ingerii – fiinte de lumina
Desi, mai ales in cazul traditiilor monoteiste regasim existenta ingerilor asa cum ii cunoastem noi astazi, prin intermediul descrierilor care au ajuns pana la noi, si alte religii si mitologii vorbesc despre existenta unor fiinte supranaturale al caror rol este asemanator cu cel al ingerilor. Si anume rolul de a ghida, de a proteja si incuraja fiintele umane.
Ingerii sunt fiinte de lumina care intermediaza contactul dintre sacru si profan, dintre cer si paman, dintre Dumnezeu si om – dupa cum exista ingeri protectori, ingeri ai vietii si ai mortii.
Studiind inceputurile religioase ale popoarelor Pamantului, gasim vorbindu-se si despre spiritele naturii, spirite pamantului, a apei, focului, aerului, despre stapanii fenomenelor naturale si despre demonii, care incarneaza principiul raului.
In cazul religiilor politeiste, linia de demarcatie dintre creaturile supranaturale si divinitate este neclara, in timp ce in cazul religiilor monoteiste este foarte neta si evidenta.
Numeroase marturii literare si religioase legate de lumea angelica nu il conduc, pe cel care studiaza acest domeniu, la informatii care sa ateste influenta reciproca pe care au avut-o una asupra celeilalte diferitele religii si traditii ale popoarelor in legatura cu aparitia ideii de inger. Insa apare clara experienta comuna care sta la baza tuturor traditiilor chiar pana in zilele noastre.
Ingerii in diverse traditii ale lumii

Primele dovezi ale credintei in existenta ingerior le avem chiar din timpurile asiro-babilonienilor, unde fiecare zeitate avea si emisarul ei. Acestea erau fiinte inaripate care strabateau cerul pentru a ajunge pe pamant, avand deci rolul de mesageri ai zeitatilor.
Exista si credinta ca fiecare fiinta are o divinitate protectoare. Acestea erau fiinte subtile cu puteri paranormale care sunt un fel de ambasadori ai oamenilor pe langa zeitati, dar care il abandonau daca se comporta urat, iertandu-l daca se indrepta.
In Persia, gasim o lume spirituala divizata in doua mari sectoare, ce sunt opuse una celeilalte: principiul binelui si al raului. Principiul binelui este slujit de o clasa de fiinte divine, numite “Fravashi“, care din multe puncte de vedere ne reamintesc de ingeri. Fiecare om are o astfel de fiinta divina, care il protejeaza si care il ajuta sa lupte impotriva influentelor demoniace.
Si in traditia Extremului Orient regasim existenta fiintelor angelice si demoniace, care formeaza o vasta si complexa cosmogonie.
Cat priveste India, de exemplu, inca si in ziua de astazi dupa secole de traditie vedantica, Universul este conceput ca o ierarhie de forte de toate tipurile. Aceste forte sunt permanent in actiune, fiind si pana astazi venerate de multi oameni credinciosi. Ca marturie sta si bogata iconografie care acopera templele indiene.
Alaturi de numerosi zei si zeite, regasim o multitudine indescriptibila de zeitati secundare, ingeri si demoni, spirite ale naturii, divinitati ale aerului, monstrii pamantului. In literatura hindusa gasim nenumarate povestiri despre continua lupta intre ingeri si demoni.
Atat buddhismul cat si brahmanismul, care au ajuns pana in TibetJava si Cambogia, sustin existenta a numeroase creaturi subtile care sunt prieteni ai omului si care se opun raului si tuturor fiintelor orientate negativ.
In Birmania si Pakistan se vorbeste despre existenta unor entitati numite “nats” care traiesc in interiorul fiintelor umane. Ei considera ca exista un numar infinit de astfel de fiinte, avand diferite misiuni. Prezenta lor, care uneori poate fi observata, este in general benefica, dar pentru a mentine protectia lor se considera ca este necesara realizarea cu consecventa a anumitor ritualuri special consacrate acestor fiinte. Exista si “nats” malefici. Putem spune ca mai ales in traditia Extremului Orient, dar si in traditia occidentala, regasim prezenta ingerului protector.
Cuvantul inger (angel) deriva din termenul grec “aggelos”, care inseamna “mesager” si care s-a transmis ulterior limbilor de provenienta latina sub forma de “angelos”. Dar in Grecia antica termenul avea o conotatie mai limitata, indicand zeitatile protectoare ale defunctilor: Ermete, care era ghidul si Artemide , zeitatea infernuluii si Zeus (numit “agazos aggelos”, adica “inger bun”), zeul suprem. In mitologia greaca si in special in celebrele poeme homerice, gasim zeitati care au functii foarte asemanatoare ingerilor din traditia noastra. De exemplu, Atena, in primul Cantec din Iliada actioneaza si il protezeaza pe Ahile intr-o maniera care se aseanmana foarte mult cu modul de a actiona a-l ingerului din traditia crestina. Fiinte inaripate, intermediari intre cer si pamnat, ce acompaniaza si scrierile misticilor sufiti, viziunile samanilor, legendele indienilor americani si cum am vazut deja hinduismul si buddhismul. Astfel ca, putem spune ca nu exista religie a Terrei care sa nu fi vorbit despre prezenta si rolul ingerilor.
Sursa: Misterele ingerilor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu