vineri, 18 noiembrie 2011

Ingerii - de la credinta la experienta


Putem vorbi despre prezenta apropiata a lui Dumnezeu, care este concretizata pentru noi in ingeri. Deseori aceasta lume angelica o percepem ca pe o realitate, parte integranta in ordinea creatiei, ca pe o prezenta iubitoare care ne invaluie, astfel ca devine concreta si o putem trai ca pe o experienta, si atunci nu mai putem vorbi doar de simpla credinta in prezenta lui Dumnezeu: ea se traduce in experienta personala, in si prin ingeri. De exemplu, un gand inspirat aparut ca un fulger in planul constient, o mireasma suava, senzatia unei prezente diafane, impresia unui contact pe furis, un vis revelator etc. Chiar si o fiinta umana poate indeplini, la un moment dat, rolul de inger: putem percepe prin ea protectia, prezenta si dragostea divina. O alta realitate creata poate deveni pentru noi, cateodata, ca o lumina care se reflecta in fiinta noastra interioara, luminand-o, trezind si descoperind din profunzimile ei cele mai pure sentimente, idei inaltatoare sau puteri vindecatoare.
Indiferent de modalitatea prin care ingerii intervin, experienta are pentru fiinta umana o importanta covarsitoare, intrucat, odata cu ingerii, chiar Dumnezeu este cel care intervine, ei fiind doar mesagerii sai. Nu suntem obligati sa credem in ingeri; ei nu reprezinta, in sine, obiectul credintei noastre: numai Dumnezeu poate fi obiectul acestei credinte. Dar, prin intermediul ingerilor, credinta in dragostea divina poate fi condensata si concretizata. Iar experienta traita semnifica, de fapt, legatura reala intre lumea noastra si lumea divina. in si prin ingeri, Dumnezeu este cel care patrunde in realitatea noastra cotidiana, caci El este atat transcendent, dar si imanent... Odata cu ingerii, acest mister patrunde si in viata noastra adesea atat de superficiala, in momentele dificile, in momentele de liniste interioara, de bucurie intensa sau, pur si simplu, atunci cand le invocam prezenta. Dar este bine sa-i evocam intotdeauna in raport cu Dumnezeu si nu pentru un simplu interes personal.
Copiii vorbesc mai degraba despre ingeri decat despre Dumnezeu, dar si ulterior, ca adulti, este mai usor sa se vorbeasca tot despre ingeri decat despre Dumnezeu, care adesea pare prea indepartat si prea abstract pentru a fi perceput prin eperienta directa. Totusi, ca mesageri divini, ingerii fac parte atat din realitatea interioara, cat si exterioara, ei provenind dintr-un taram intermediar, care reuneste lumea terestra si lumea divina, sfera cotidiana si sfera cereasca.
Ingerii ne conduc spre un orizont care este cel al experientei. Avem cateodata sentimentul unei prezente active, in noi sau in apropierea noastra, a unui inger care ne deschide ochii catre adevarata realitate, care pastreaza coeziunea identitatii noastre adesea amenintata, ne insoteste pe drumul nostru si ne conduce chiar dincolo de pragul mortii, catre lumina eterna.
Orice discurs despre ingeri ne poate proiecta intr-un spatiu al imaginatiei si creativitatii. Le putem acorda in inima noastra un spatiu al credintei ferme prin care vom fi condusi inerent catre experiente deosebite...
Putem crede sau nu in ingeri, dar daca nu credem, asta nu face ca ei sa dispara. Ei sunt cu noi oricum, chiar daca suntem sau nu constienti de acest lucru; ei isi indeplinesc atributiile, pe cai deseori nebanuite de noi, indiferent de locul pe care li-l acordam in diferitele perioade ale vietii noastre.
Cateodata, chiar si fiintele atee vorbesc despre ingeri; este vorba poate despre intuitia de a se afla sub o protectie care depaseste capacitatea lor de intelegere sau poate fi vorba despre un simt uitat in adancurile sufletului si descoperit in anumite momente de criza personala.
Credinta ferma si, respectiv, experienta ne conduc catre o comunicare subtila cu aceste entitati de lumina, iar aceasta ne confera o anumita stare de constiinta care ne face mai puternici, mai increzatori, mai iubitori si face ca portile cerului sa se deschida chiar in inimile noastre. Pentru ca nu trebuie sa uitam nici o clipa ca ingerii sunt mesageri divini si Dumnezeu insusi este cel care ne deschde portile.
Sa ne intrebam, de pilda, care ar fi reactia noastra daca, acum si aici, ar aparea acel inger al lui Luigi Santucci din "Ingerul lui Cain" si ar spune: "Oameni, plecati-va urechea. Eu sunt un inger. Ce sunt ingerii? isi aminteste vreunul dintre voi? Eu inteleg gandurile voastre. Nu, nu toate lucrurile acestea, nu doar aceste lucruri... Tu te-ai gandit la mama ta; si tu la copilul tau care a murit; voi la o piesa muzicala, iar tu la o fotografie pe care o ai la capul patului... Desi majoritatea nu suportati sa stiti ca altcineva ar putea sa va cunoasca gandurile si ca exista cineva care este aproape de voi in permanenta, oriunde v-ati afla... Trebuie sa intelegeti insa ca noi suntem alaturi de voi in permanenta, de cand lumea a fost creata de catre Dumnezeu. Fara sa ne permitem o pauza pentru distractie sau o vacanta... "


sursa: www.lumeaingerilor.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu